O inima intr-un borcan

28033071_1855675124456134_1554036977_o

În săptămâna care tocmai s-a încheiat am avut câteva conectări cu sistemul educațional din Anglia, de fapt cu oameni care încearcă să fenteze sistemul devenit și la ei prea formal și anocrat în rigidități, care privează copilul de acele achiziții mentale și cognitive dezirabile, care mi-au dat un reset sistemului de valori și m-au făcut să îmi simplific termenii în care abordez parentingul și toată vâltoarea din jurul acestui trend adesea obositor. Toate reacțiile pe care le generează teoriile prezentate în workshop-uri la care părinții se duc stingheri, așteptând parcă fie confirmarea sau infirmarea că își exersează în parametri normali meseria de părinte, sunt nesănătoase pentru echilibrul emoțional și starea de well-being, care ar trebui să fie finalitatea oricărui demers. Până la urmă, toți ne dorim niște copii care performează sănătos în viitorul lor, indiferent de meseria pe care doresc să și-o aleagă. Personal, prefer să existe meserii banale, performate de către oameni fericiți, decât meserii simandicoase puse în aplicare de către oameni obosiți, la propriu și la figurat.

Relaxarea pe care am decoperit-o în aceste medii pedagogice este însăși atu-ul acestor comunități, care creează individualități și care consideră că viitorul copilului este un dat colectiv, un scop per se al generațiilor actuale sau trecute.

Voi povesti treptat, pornind de la prima școală cu care am luat contactat, Friars Primary School and Nursey, o școală de stat din apropierea Londrei, în care un singur manager responsabil pentru categoria de vârstă 3-6 ani, a schimbat modul în care se face școală. Clasa este un mix de activități de sine stătătoare, în care copilul alege ce dorește să facă în fiecare zi, are la dispozititie resursele, însă cel mai important, are la îndemână încrederea că orice încercare este sortită unei descoperiri. Clasa este amenajată pe grupuri de jocuri și interes, iar materialele folosite sunt ceea ce numim jucării care stimulează imaginația. În fiecare clasă este un vas mare de apa, plin cu fire, cabluri, care rând pe rând pot deveni pești, dragoni, balene, în funcție de imaginația copilului.  Clasa este formată din 26 copii, iar pentru aceștia există 2 profesori, care îs alocă fiecăruia 13 copii, copii pe care îi observă regulat și pentru care predarea este un ciclu simplu: am identificat o frică a copilului și sunt acolo fie să-i modelez sau sugerez modalități de depășire. În mentalitatea noastră de cele mai multe ori ne ferim copiii de eventuale pericole, le înfrânăm instictul de a a învață și ulterior asistăm pasiv la eșecurile pe care aceștia, adulți sau viitori adulți, nu au puterea să le gestioneze. Uitându-mă pe una din fișele de observație ale unui copil, denumit generic Toby, am remarcat situații precum: Toby dorea să se dea pe tobogan, însă îi era fircă de înălțime. Profesorul a sesizat această temerea și i-a sugerat copilului să își folosească mâinile pentru a se ține de bară, în timp ce urcă treaptă cu treaptă. Evident vorbim despre un tobogan extrem de jos, însă raportat la frica pe care copilul o experimentează, înălțimea lui este de neatins. În momentul în care Toby reușește să se dea pe tobogan, ciclul de analiză al profesorului este închis. Practic predarea a constat în observarea unui comportament care se activează ca o frână în calea dezvoltării emoționale a copilului, profesorul oferă suportul, prin metode pe care le-a învățat și deprins în meseria lui și la final se asigură de succesul predării, prin rezolvarea din fașă a unei situații banale, care poate degenera în timp în frici reale. Există și clasice tipare de lecții, însă raportat la întreagă activitate, timpul alocat acestora este drastic diminuat, copiii au nevoie să se joace liberi, așa învață în mod natural.

28035135_1855678114455835_429889248_o

Toți avem o frică de ceva, cum ar fi fost că profesorul să se ocupe de identificarea acestora din fază incipientă și să lucreze spre ameliorarea, rezolvarea acestora?  Ceea ce au început să facă profesorii care își ascultă înstinctul și sunt conectați la copii, a fost să își mute atenția de la predarea de tip industrial, unde scopul era să se scoată muncitori pe bandă, la un tip de conectare emoțională și construirea unui viitor adult matur emoțional și capabil să fie fericit. Fericirea este muza succesului în viață. Acest sentiment al plinului emoțional ne forțează să ne rupem de cotidian și să ne ascultăm interiorul, să ne simțim suficienți că existăm, că socializam și că evoluăm spiritual. Cadrul formal al învățării ajută la crearea unor circuite cognitive, însă uzam prea mult de acest aspect al predării sau creșterii unui copil, încât uităm să creștem copii fericiți și sănătoși. Repet, generațiile viitoare au nevoie de copii îndemânatici emoțional, suficient de activi afectiv, cât să facă față schimbărilor tehnologice, locurilor de muncă care nu se mai câștiga pe viață. Cândva meseriile erau o certitudine, acum deja vedem cum diversitatea experienței de pe C.V. este o normalitate, iar toate aceste fluctuații se răsfrâng asupra stabilității emoționale ale adultului, uneori mai punțin conștient de forța lui interioară.

28034614_1855678141122499_509779175_o
Titlul articolului exprimă viziunea mea asupra educației, creștem copii care se tem să devină, care se opresc dinainte de a face greșeli, se înfricoșează în față unei pagini goale și se plictisesc teribil lăsați singuri, după ce imaginația lor este sedata de Nu poți, Te ajut, Nu încerca, Nu știi.

28033349_1855678231122490_239747667_o

Meseria de profesor de limba engleza a devenit un brand personal si reprezinta in mod concret aspiratiile si straduintele mele, implicit si ale echipei pe care o coordonez, de a oferi cursantilor un mediu stimulativ de invatare. Pasiunea de a preda s-a concentrat in conceptul inovativ de predare ALMO New Learning Concept, un proiect devenit cu succes un reper al unei modalitati corecte, profesionale si inovative de a face “scoala”. Tratez cu mare profesionalism si cu o doza serioasa de creativitate,o meserie a carei beneficii reale sunt desconsiderate, uneori pe buna dreptate. Mi-am proiectat rolul meu dincolo de interventia psiho-pedagogica, pe un taram al incurajarii dezvoltarii proceselor cognitive si al crearii unor stimuli externi care sa favorizeze invatarea. Am absolvit Facultatea de Litere si Stiinte – Universitatea Petrol-Gaze, Ploiesti, master in cadrul aceleasi universitati Studii Culturale Romanesti in Context European si ulterior master Comunicare si Publicitate in limba engleza, SNSPA Bucuresti. De cele mai multe ori, descrierea mea profesionala nu se rezuma la aceste cadre de formare institutionala si mai degraba punctez pe miile de ore petrecute la cursuri online si offline, alte mii citind si cautand mecanisme proprii de predare, descoperind si cercetand modalitati de angrenare a creierului uman in activitati de invatare. Focusul metodei practicate in cadrul centrului ALMO New Learning Concept este izvorat din intelegerea modului in care oamenii invata. Daca separam invatarea de emotie se activeaza ceea ce numim memoria pe termen scurt, in schimb, daca prin cursurile mele ofer o incarcatura emotionala si implic cursantii prin activitati hands-on,ii voi angrena pe acestia intr-un mediu propice activarii memoriei pe termen lung. Achizitiile mentale ale acestei generatii, fie ca vorbim de adulti sau copii, trebuie sa porneasca de la curiozitate. Curiozitatea de a se implica, curiozitatea de a invata, curiozitatea de a continua. Curiozitatea este baza meseriei pe care o practic cu fascinatie si curaj.

0 comentarii la „O inima intr-un borcan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: